Undă verde pentru construcția a trei autostrăzi și a Spitalului Republican. Anunțul vicepremierului Viorel Ștefan

Undă verde pentru construcția a trei autostrăzi și a Spitalului Republican. Anunțul vicepremierului Viorel Ștefan
Publicat: 23/05/2018, 11:08

„Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, în lungime de 109 kilometri, va avea și un pod peste Prut, iar autostrada Ploiești-Brașov-Râșnov (100 de kilometri) va fi, probabil, cea mai râvnită de către partenerii privați, având în vedere traficul intens și potențialul turistic din această zonă. Autostrada Sudului (Alexandria – Craiova – Calafat – Turnu Severin – Lugoj), în lungime totală de 550 de kilometri, va fi de maxim interes pentru investitorii și transportatorii din sudul țării”, a declarat Viorel Ștefan, la un briefing de presă care nu a fost urmat și de întrebări/răspunsuri.

Lansarea în operare public-privată a 15 spitale CFR „este o premieră, întrucât prin noua legislație proiectele PPP nu vor mai viza doar sectorul de construcții și infrastructură, ci și operarea de servicii publice”, a mai spus vicepremierul.

Complexul medical „Carol Davila” – Spitalul Republican – va avea 37 de săli de operație și 2.000 de paturi, iar în campusul respectiv vor exista, pe lângă spitalul propriu-zis, o facultate de Medicină, cămine studențești și un hotel pentru aparținătorii pacienților internați, se arată într-un document prezentat de oficialul guvernamental.

„Toate aceste cinci proiecte vor atrage, după estimările noastre, investiții de 15-20 de miliarde de euro, iar lucrările vor putea începe efectiv anul viitor”, a mai spus Viorel Ștefan.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!